Baschetul, o noua incercare

„Imi doresc o minge de baschet” imi spunea copilul in urma cu vreo 2 luni. Abia cand mi-am luat concediu acum 2 saptamani am reusit sa ajung la magazin si sa ii cumpar prima minge de baschet. In concediu, in salina, principala preocupare a fost pe terenul de baschet. Daca in prima zi a reusit o aruncare, a doua zi reusea inca 3, iar in a treia zi numaratorea trecuse deja de 20. A fost atat de incantat incat n-am mai stat pe ganduri. A doua zi dupa ce am revenit din concediu taica-su deja suna ca sa se intereseze de antrenor, iar azi a avut primul lui antrenament. L-am privit mandra cum pleaca cu taica-su spre sala de sport si i-am urat mult succes. La sfarsitul antrenamentului toata familia mergea sa-l ia pe Rares acasa. A fost tare incantat si abia asteapta urmatorul antrenament. Mai mult de atat pe drum spre casa am ascultat numai planuri de achizitionare de nu stiu ce minge si montarea unui panou de baschet in curte. Se pare ca discursul meu „motivational” 🙂 a avut succes.

„Rares a incercat cateva aruncari la cos. A venit dezamagit la masa si si-a scos masinutele. L-am intrebat de ce nu mai joaca. Raspunsul:sunt prea mic si nu reusesc. I-am bagat masinutele la loc in rucsac si l-am trimis inapoi pe terenul de baschet”nu conteaza cat esti de mic, conteaza sa exersezi cat mai mult si vei reusi. Daca o sa vrei sa intri in echipa de baschet cosul e la fel de sus, iar tu esti la fel de mic. Asa ca mai incearca!”. Rezultatul? Dupa multe aruncari, azi de ziua internationala a fericirii Rares reusea sa inscrie primul lui cos, iar in toata salina a rasunat un „Bravo Rares” urlat de tac-su incat eu am auzit ca a inscris desi eram in cu totul alt loc :)).”

PS:o fi el viitor baschetbalist, dar tot sufetist ca ma-sa ramane”mami, chiar daca tati imi ia o minge mai buna, sa stii ca o sa o pastrez si pe cealalta pentru ca e luata de tine”

Musafirii nepoftiti

Rares primeste invitatie la ziua unui fost coleg de gradinita. Vineri cumpar cadouri pentru el si sora-sa, planuim rapid reorganizarea somnului de pranz al mandrei in asa fel incat la 15.30 sa fie prezenti la party. Eu plec la serviciu asa ca nu reusesc sa ajung. Sun pe la 15, totul decurge conform planului, sunt imbracati, frezati si gata de joaca. In jurul orei 16 sun iar. Tac-su imi zice ca nu prea cunoaste pe nimeni la petrecere, dar s-a intalnit cu o mamica din fosta grupa a lui Rares de la gradi. Copiii se simt in largul lor, Rares si-a intalnit colegi, totul bine. In timp ce ma bucur singura acasa de linistea dinaintea furtunii, mai exact la 17.15 cand petrecerea e aproape de sfarsit, arunc o privire asupra conversatiei purtate cu mama sarbatoritului. Imi vine sa rad, ma si panichez, il sun pe Eugen si il intreb:

-Voi sunteti la ziua lui Tudor da? 

-Tudor, Robert, cred ca da, imi raspunde. Nu stiu ca nu cunosc pe nimeni de aici.

-Pe mama lui o stii:este cea blonda, cu ochelari.

-Blonda???Nu are masina…

-Nu stiu ce masina are, dar acum am vazut ca petrecerea e la Paul si Andra. 

Tacere. Simt cum ii pica fata.

-Esti fantastica!!! M-ai trimis la X si 0. Plec acum.

-Dar sunteti la ziua unui baiat?

-Da. 

Eu rad cu lacrimi, el sigur ma injura in gand de tot neamul. 

Anunt mama sarbatoritului de ce copiii mei nu au ajuns, desi confirmasem.

Ajung acasa petrecaretii. Il iau pe Rares la intrebari:

-La ziua cui ai fost?

-La ziua lui Tudor R.

-Si il cunosteai?

-Nu. Era alt Tudor R, dar care facea 5 ani.

-Pai si de ce nu i-ai zis lui taica-tu ca nu cunosti copilul?

-Pai mami, m-am gasit cu prietenul meu Gabriel. Si mai era si Andreea de la gradi…

Cam asa a fost azi. Cu mintea dupa fluturi i-am trimis la o alta petrecere. Norocul meu este ca nu au probleme de socializare daca nu cunosc pe nimeni nici copiii si nici tac-su. Dar oare parintii sarbatoritului ce-or fi gandit cand i-au vazut pe astia trei bucati la zece mii, pregatiti cu cadou si cu voie buna la pachet???:)))))))))))

Prima experienta la cumparaturi ca fetele

Cand vine vorba de cumparat ceva pentru mine povestea e trista:ba e prea scump ce-mi place, ba nu se aseaza cum trebuie, sau nu gasesc marimea mea, sau ma gandesc ca si asa nu prea am bani si mai bine nu arunc banii pe fereastra. Mai pe scurt de cele mai multe ori plec cu mana goala. Ei bine, se pare ca am gasit rezolvarea problemelor mele:Sofia. 

Am intrat azi ca fetele in mall intr-un magazin drag mie. Am cantarit rapid din ochi produsele frumos colorate, dar care bineinteles nu s-ar fi asezat pe mine asa cum mi-as fi dorit. In urma mea apare Sofia cu o pereche de pantofi, frumosi, dar cu un toc mult prea inalt pentru mine. M-a intrebat vesela:”mami, vei?”. Si uite asa am intrat in jocul ei. M-am asezat, am probat, am defilat un pic cu ei si ii dau verdictul:”mami, au tocul prea inalt pentru mine”. Sofia nu s-a lasat pagubasa. Mi-a adus altii la probat. S-a lungit pe jos in magazin ca sa ma ajute sa ma incalt si ca sa observe de la sol daca tocul e la locul lui:))). Am rugat vanzatoarea sa-mi caute marimea mea si am trimis-o pe Sofi cu ea ca sa mi-i aduca. In timp ce vanzatoarea verifica fiecare pantof expus in parte, Sofiuca perseverenta din fire o intreba incontinuu nerabdatoare:”doamna,miiii dai?”:)). Dupa ce am terminat de probat, s-a asezat pe scaun, s-a descaltat si a vrut sa-i probeze si ea. Am incaltat-o si i-am explicat ca ii sunt mari. In timp ce proba a ochit altii fara toc. A coborat de pe scaun, i-a luat, mi-a cerut voie, apoi a trecut la probat, normal cu stangu-n dreptu’ si invers:)). Daca a vazut ca nu-si gaseste marimea a revenit la perechea adusa initial si m-a intrebat daca ii iau. Si i-am luat. De data asta n-am mai plecat cu mana goala, doar ca „poseta” in care erau pantofii a tinut sa o care ea :)).

Fram

Intr-una din zile, in timp ce ne plimbam impreuna dupa ce l-am luat de la afterschool, am poposit la un anticariat. Rares s-a minunat de toate obiectele vechi vazute, si-a ales o carte despre minunile lumii, iar eu am ales pentru el „Fram ursul polar”. Ii citesc povesti de multi ani, dar cartea cu Fram avea sa fie una speciala.

Am inceput sa-i citesc despre minunile lumii, apoi i-am citit putin din Fram, dar doar putin. Povestea s-a repetat si in seara urmatoare. In a treia seara a renuntat la minuni. Ma astepta cu Fram la piept si m-a intrebat nerabdator:”mami, citim despre Fram?”. Si am citit in fiecare seara, la lumina lanternei, cuibariti in patura. Am plans si mi-a intins un servetel sa-mi suflu nasul. A adormit pe pieptul meu, gemand, asa cum abia o facuse micul pui de urs, singurul prieten al lui Fram din tinutul inghetat. Am parcurs paginile cu sufletul la gura, ne-am bucurat si ne-am intristat cu Fram. 

Astazi urma sa citim ultimele pagini. Dar inainte sa terminam cartea, am vizitat din nou acelasi anticariat pentru a-si alege cartea urmatoare. Am intrat la cofetarie, iar el sarea in sus de bucurie. Mi-am zis ca e fericit pentru ca ii voi lua ceva bun. El era fericit pentru ca ii cumparasem o carte.

Am terminat Fram. I-a placut. Imediat ce am terminat de citit mi-a si adus cartea cumparata azi. Dar e deja tarziu. O s-o incepem maine. 

Rares a descoperit lumea minunata a cartilor, iar Fram a fost cel care i-a deschis drumul.

Sofia la 3 ani

​Cum e Sofi la 3ani? E in asa de multe feluri incat nu stiu cu ce sa incep:)).

Sofi este sora aia cu frate mai mare care are voie sa-i mai scape cate una lui Rares, sa-i fure jucariile doar asa de dragul de a i le lua ca sa-l vada pe asta cum se enerveaza, dar sa ma fereasca sfantul sa intru eu in peisaj. Atunci se schimba datele problemei. Atunci intervine ea, cea razboinica. Apare de nicaieri sa-l salveze pe fra-su din mainile monstrului si trage de el si ma-mpinge pe mine si imi comanda:”mamiii, lasa-n pace pe Lales!!!” Eu nu am voie, doar ea are. E fratele ei.

Sofi este actrita. Atunci cand isi doreste ceva, dar nu mai stie ce anume de obosita ce e, atunci cand nu-i convine un lucru, iti poate lasa impresia ca esti la o piesa de teatru. Se poate arunca dramatic pe jos, poate plange la comanda fara pic de lacrimi, pana te duci sa o imbratisezi, dar acolo jos unde e ea trebuie imbratisata.

Sofi este exact ca o pisica atunci cand e obosita. Isi indeasa nasucul ei mic in obrazul meu, isi mangaie obrazul de fata mea si cauta iubire si mangaiere. 

Sofi este curajoasa. Mai curajoasa decat am fost eu in toata viata mea. Pana la varsta pe care o am eu acum sunt convinsa ca va incerca multe sporturi extreme:)).

Sofi este fata lui tac-su. Atunci cand intram pe poarta gradinitei i se lumineaza fata cand il vede si fuge catre el cu bratele deschise strigand tatiiii si ii sare de gat. Eu primesc un „buna mami” :). Educatoarele ei mi-au spus ca in sfarsit au vazut si ele un copil care sa planga dupa tati si nu dupa mami, doar e partenerul ei de somn.

Sofia la 3 ani este o bucatica de fata minunata, cu bretonul tuns in valuri, cu zambet de soricel cu dintii ei mici, vesela si cu multe toane.

Este o bucatica de fata in care incape atat de multa iubire pentru toti cei din jurul ei. Te imbratiseaza strans, aplica pupicei dulci, te mangaie pe brate sau iti gadila urechea pana adoarme. Ne spune:”te ubesc mult” si „mi-a fost tale dol de tine” la numai 3 ani.

La multi ani sufletica lu’mamica! Sa ai parte de tot ce e mai bun si mai frumos din lumea asta! Te iubim cel mai mult minune minunata!

Mama de sapte ani

-Mami, imi spui si tu la multi ani ultima data pe ziua de azi? Ca tati mi-a spus.

-De asta am venit. Dar mai intai vreau sa-ti povestesc ceva.

-Daaaa? Ce?

-Acum 7 ani la ora 10.34 te nasteam pe tine.

-Adica la ce ora?

-La ora zece si jumatate.

-Zece, adica foarte devreme? Mai deveme de 6?

-Mai tarziu. Zece este dupa sase. Eram tare curioasa sa te cunosc. Pana atunci nu vorbisem decat prin burtica si te mangaiam in timp ce te jucai.

-Cu ce ma jucam?

-Cu manutele, cu piciorusele. Ma impingeai in burtica si eu te mangaiam.

-De ce te impingeam?

-Era felul tau de a-mi arata ca esti bine.

-Daaa?

-Da :). Si sa stii ca sunt tare mandra de tine asa cum esti acum la 7 ani. Esti tare vesel, istet si creativ. Vii mereu cu idei sa construiesti ceva(o masina adevarata) si iti place sa faci experimente. Ai un suflet tare bun, esti politicos si educat. Sunt mandra de tine si te iubesc cel mai mult din lumea asta. 

-Mami, si eu sunt mandru de tine si te iubesc.

-Acum iti pot spune la multi ani!

-La multi ani si tie mami!

-Sa stii ca intr-un fel e si ziua mea. M-am nascut odata cu tine eu ca mama.

Rade zgomotos:

-Cum asa te-ai nascut?

-Am devenit mama atunci cand te-am nascut pe tine, asa ca pot spune ca sunt mama de fix 7 ani. Si e si ziua mea azi :).

-La multi ani mami! Te iubesc mult!

-La multi ani Raresel! Te iubim cel mai mult din lumea asta si esti cea mai mare realizare a noastra! Noapte buna!

-Noapte buna mami!

Aventuri din timpul scolii

Rares a inceput frumos noul capitol din viata lui. Ii place de doamna invatatoare, povesteste entuziasmat in fiecare zi despre experientele din timpul orelor si isi face prieteni noi. Dimineata se pregateste de plecare fara obiectii si fara sa numere cate zile mai sunt pana vineri…pentru moment.

Azi i-am promis ca-l duc eu la scoala. Dupa pasul grabit mi-am dat seama ca ii place, ca merge cu drag si ca abia asteapta sa ajunga in clasa. Atata vreme cat el e fericit si sufletul meu e linistit. L-am urmat in clasa pana la ultima banca de la geam. Am fost umbra lui in timp ce isi baga constiincios bluza si sapca in rucsac, sa nu cumva sa le uite la scoala. Cand a aparut doamna si parintii au inceput sa plece rand pe rand, l-am pupat si imbratisat in timp ce el era tot numai lacrimi, si cu inima stransa m-am indreptat spre iesirea din clasa. M-am intors inainte sa ies pentru un ultim la revedere, dar banca era goala. Copilul meu cu lacrimi in ochi se strecurase printre banci ca sa-mi declare ca ma iubeste mult. Ce bine ca m-am intors! Din nou pupat, imbratisat si lasat acolo. Pret de o clipa m-am pus in locul lui si l-am inteles, i-am inteles lacrimile. Si ca sa inceapa ziua fara lacrimi nu-l voi mai duce eu. 

Eu am premonitii, visez lucruri care urmeaza sa se intample, deochi, mai pe scurt caracterizarea lui Eugen:sunt un soi de vrajitoare. Asa ca azi pe la 11, in timp ce aveam client, mi-a venit din senin un gand:sa-l anunt pe Eugen ca trebuie sa-l ia de la scoala. Dar tot eu mi-am zis ca n-are cum sa uite ca doar era a patra zi, asa ca mi-am reluat treaba. Pe la ora 12.20 primesc telefon de la tac-su:”am uitat sa ma duc dupa Rares”. Ma uit la ceas, calculez rapid intarzierea si ma transform intr-o fiara. Urlu la el, incapabila sa inteleg cum de a putut uita asa ceva, el pe de alta parte e amuzat de toata situatia. Daca-l aveam in fata ochilor iesea cu scantei. 

Intamplarea a fost uitata rapid pentru ca a urmat prima zi de afterschool, loc pe care l-a ales Rares, un fel de dragoste la prima vedere. Dar despre asta intr-o alta poveste.

Va urma…