Citat

In casa bunicilor

Casa bunicilor e goala. Azi mi-am facut curaj si am fost la tataia. Doar ca nu mai era acolo sa ma astepte cu usa deschisa. M-a intampinat doliul de la usa si o liniste mult prea apasatoare. Am intrat cu inima stransa si cu un nod in gat. Imi propusesem sa fiu tare si sa nu plang de fata cu tata. Stiu ca lui ii este cu mult mai greu. Am aruncat o privire in bucatarie, apoi a urmat sufrageria. Toate erau asa cum le-a lasat, nimic nemiscat de la locul lui. La oglinda stateau insirate o armata de medicamente, iar trei biletele scrise de tata indicau cand trebuiau luate:dimineata, pranz, seara. Privirea mi-a ramas atintita pe biletelul cu seara, pe care inca mai erau 3 pastile de luat. Nu a mai apucat si seara la el acasa, ci la spital.
La oglinda statea o poza cu mine de cand eram o bucatica de copila, iar mamaia si tataia erau tineri si ma tineau in brate. Tot pe oglinda aia desenam noi cand eram mici. Ne certa mamaia, dar noi tot o desenam cu creta ei de croitorie. 
I-am atins haina asezata pe umeras, haina atat de cunoscuta mie, in speranta ca il regasesc un pic. Am privit cu tristete hainele de oras asezate pe umeras, care asteptau a fi purtate, doar ca el nu a mai gasit puterea sa le imbrace si sa vina in vizita la stranepoti. Mi-am ferit privirea de tata, care ma privea din cand in cand cu coada ochiului, in timp ce imi trageam mucii si imi inghiteam lacrimile citind felicitarile primite de la sora mea. „Sarbatori cu liniste, sa ai grija de tine tataie, te pupam cu drag”. Urarile de pe coperta erau intr-o limba cu totul necunoscuta lui, dar urarile din interior erau sincere, din suflet si venite de departe. 
Am privit pozele lui Rares care zambea vesel de sub praful asternut peste ele.
 In vitrina cu bibelouri am descoperit animalele cu care ma jucam atunci cand eram de varsta Sofiei. Mi-am adus aminte cum puneam ratele sa bea apa din farfurie si cum pupam cu drag mielul si catelul. Toate erau acolo dupa 30 si de ani. Doar tataia si mamaia lipseau. Si-a fost atat de trist si dureros. Am sperat ca in timp o sa ma adun si durerea va fi mai mica. Doar ca o bucatica din mine s-a desprins atunci cand el a plecat si niciodata nu o voi gasi ca sa fiu intreaga din nou. 

Anunțuri
Citat

Momente de cumpana

S-a incheiat o luna, o luna de cosmar. S-a incheiat o luna cu drumuri intre spitale, cu ore state in fata usii de la terapie intensiva, o luna dupa care mama a mers acasa, iar tataia la groapa. Cand stai in fata usii de la terapie intensiva minutele iti par ore, iar orele iti par ani. De fiecare data cand se deschidea usa mi se strangea sufletul in mine. Doar ca de fiecare data l-am avut pe tata langa mine, in schimb tata nu m-a avut mereu langa el si pot doar sa-mi imaginez cat de greu i-a fost.

Am privit medic care ne dadea sperante, cu toate ca in ochi ii puteam citi ingrijorarea si compasiunea pentru noi. Am privit si medic care mi-a spus franc:o zi, maxim doua. Am privit in ochi personal medical ce ma privea cu mila si-ntelegeam cat e de grav. Unii transmiteau fara sa-mi spuna nimic, iar altii  imi spuneau doar: nu e bine, nu e bine deloc!

Am avut multe nopti nedormite, nici eu nu mai stiu cate, nopti in care am plans, in care m-am rugat si in care telefonul meu nu a mai fost pus pe modul:nu deranjati. Asteptam cu inima stransa vesti, vesti din acelea ce-ti ingheata sangele-n vene.

Am rezistat, doar eu stiu cum. Iar in urma acestei luni vad altfel oamenii. Am inteles cat de mult conteaza ca in momentele de cumpana sa ai pe cineva care sa se gandeasca la tine, care sa te incurajeze, sa te imbratiseze si sa te ridice de jos.

A contat enorm sa fie un OM care sa-mi raspunda la mesaje atunci cand plangeam singura in strada in fata spitalului sa nu ma vada tata. 

A contat enorm sa fie un OM care sa ma imbratiseze tare, atat de tare incat sa ii las pe umeri lacrimi grele de durere, iar la sfarsit sa simt ca m-am eliberat un pic de toata suferinta.

A contat enorm sa fie un OM care sa-mi raspunda:”tocmai ma gandeam acum la tine”, atunci cand stateam la priveghi singura in curtea bisericii.

A contat enorm sa fie un OM care sa-mi scrie de la prima ora in ziua inmormantarii cuvinte de incurajare sincere venite din suflet.

Pentru putin timp nu m-am mai simtit singura. Si m-au mai ridicat de acolo de unde eram.

Nu trebuie sa treceti si voi prin incercari grele ca sa intelegi ca trebuie fiti alaturi de un om in momente de cumpana, doar fiti acolo. Nu, nu deranjati, au nevoie de oameni, de ganduri bune si de imbratisari.

Voua celor care ati fost, va multumesc.

PS:am niste colegi minunati. Se trezeau cu mine-n gand, s-au rugat si au crezut impreuna cu mine si au lucrat multe ture de 12 ore ca sa acopere lipsa mea. Va multumesc si va iubesc

Citat

Tataia a fost

Tataia a fost…nu mai este. S-a dus la 91 de ani, dar s-a luptat pana la ultima suflare sa traiasca. In cele doua zile cat a fost internat si constient vroia acasa. Si chiar a reusit sa evadeze pe holurile spitalului, dar n-a ajuns departe. Nu m-am gandit niciodata ca o sa moara in naivitatea mea de copil mare. Imi era greu sa ma gandesc la asta oricat era el de batran. Si am sperat pana in ultimul moment ca o sa-si revina. Am sperat pana m-am dus la el sa-l vad. Respira greu sustinut de aparate. Inconstient, dar inca lupta. L-am tinut de mana, iar cand a venit momentul sa-mi iau ramas bun i-am sarutat mana pentru prima si ultima data. „Saru-mana tataie ” asa i-am zis de cand ma stiu. Si-am plans acolo pe mana lui si m-a simtit si-a reactionat si a stiut ca am fost langa el.

Incerc sa imprumut din optimismul lui Eugen cand zic ca tataia a fost un om norocos. A fost norocos ca a avut un baiat ca tata, care i-a fost mai aproape ca oricand in ultimii doi ani, care i-a gatit, i-a spalat, l-a dus la doctor. A fost norocos ca si-a vazut mari 5 nepoti si a jucat la nunta noastra. A fost norocos ca si-a vazut 4 stranepoti. A fost langa ei la botez si a mai intinerit cativa ani pe langa ei. Iar pe stranepoti i-a iubit mai mult decat pe oricare dintre noi. Nu le-a spus si nici nu stia sa o arate, dar ochii lui spuneau totul. Era fericit de cate ori ii vedea si se bucura de ei. A fost norocos pentru ca la 80 si de ani inca era pe lista lui mos Craciun. Aveam grija sa primeasca si el ceva. A fost alaturi de mine, tata si copiii mei de sarbatori. A stat cu nepotii adoptivi, sotii nostri, la gratare si i-a asistat bucuros.

In anul in care am renuntat la job ca sa stau cu Sofia mi-a dat bani sa merg la o nunta la munte. Cand am plecat fericita cu plicul m-a intrebat daca Rares a mai fost la munte. Mai fusese, dar l-am mintit ca nu. Avea lacrimi in ochi de bucurie ca a putut sa-mi dea bani sa duc stranepotul la munte, ori eu n-am putut sa-i fur fericirea. Tataia a fost, nu mai este. A ramas casa goala, cu pozele nepoatelor si ale stranepotilor prafuite de timp, insirate pe mobila, la oglinda si pe tablouri. Drum lin tataie! Dumnezeu sa te odihneasca in pace! Saru-mana!

DSC_0769

Baschetul, o noua incercare

„Imi doresc o minge de baschet” imi spunea copilul in urma cu vreo 2 luni. Abia cand mi-am luat concediu acum 2 saptamani am reusit sa ajung la magazin si sa ii cumpar prima minge de baschet. In concediu, in salina, principala preocupare a fost pe terenul de baschet. Daca in prima zi a reusit o aruncare, a doua zi reusea inca 3, iar in a treia zi numaratorea trecuse deja de 20. A fost atat de incantat incat n-am mai stat pe ganduri. A doua zi dupa ce am revenit din concediu taica-su deja suna ca sa se intereseze de antrenor, iar azi a avut primul lui antrenament. L-am privit mandra cum pleaca cu taica-su spre sala de sport si i-am urat mult succes. La sfarsitul antrenamentului toata familia mergea sa-l ia pe Rares acasa. A fost tare incantat si abia asteapta urmatorul antrenament. Mai mult de atat pe drum spre casa am ascultat numai planuri de achizitionare de nu stiu ce minge si montarea unui panou de baschet in curte. Se pare ca discursul meu „motivational” 🙂 a avut succes.

„Rares a incercat cateva aruncari la cos. A venit dezamagit la masa si si-a scos masinutele. L-am intrebat de ce nu mai joaca. Raspunsul:sunt prea mic si nu reusesc. I-am bagat masinutele la loc in rucsac si l-am trimis inapoi pe terenul de baschet”nu conteaza cat esti de mic, conteaza sa exersezi cat mai mult si vei reusi. Daca o sa vrei sa intri in echipa de baschet cosul e la fel de sus, iar tu esti la fel de mic. Asa ca mai incearca!”. Rezultatul? Dupa multe aruncari, azi de ziua internationala a fericirii Rares reusea sa inscrie primul lui cos, iar in toata salina a rasunat un „Bravo Rares” urlat de tac-su incat eu am auzit ca a inscris desi eram in cu totul alt loc :)).”

PS:o fi el viitor baschetbalist, dar tot sufetist ca ma-sa ramane”mami, chiar daca tati imi ia o minge mai buna, sa stii ca o sa o pastrez si pe cealalta pentru ca e luata de tine”

Musafirii nepoftiti

Rares primeste invitatie la ziua unui fost coleg de gradinita. Vineri cumpar cadouri pentru el si sora-sa, planuim rapid reorganizarea somnului de pranz al mandrei in asa fel incat la 15.30 sa fie prezenti la party. Eu plec la serviciu asa ca nu reusesc sa ajung. Sun pe la 15, totul decurge conform planului, sunt imbracati, frezati si gata de joaca. In jurul orei 16 sun iar. Tac-su imi zice ca nu prea cunoaste pe nimeni la petrecere, dar s-a intalnit cu o mamica din fosta grupa a lui Rares de la gradi. Copiii se simt in largul lor, Rares si-a intalnit colegi, totul bine. In timp ce ma bucur singura acasa de linistea dinaintea furtunii, mai exact la 17.15 cand petrecerea e aproape de sfarsit, arunc o privire asupra conversatiei purtate cu mama sarbatoritului. Imi vine sa rad, ma si panichez, il sun pe Eugen si il intreb:

-Voi sunteti la ziua lui Tudor da? 

-Tudor, Robert, cred ca da, imi raspunde. Nu stiu ca nu cunosc pe nimeni de aici.

-Pe mama lui o stii:este cea blonda, cu ochelari.

-Blonda???Nu are masina…

-Nu stiu ce masina are, dar acum am vazut ca petrecerea e la Paul si Andra. 

Tacere. Simt cum ii pica fata.

-Esti fantastica!!! M-ai trimis la X si 0. Plec acum.

-Dar sunteti la ziua unui baiat?

-Da. 

Eu rad cu lacrimi, el sigur ma injura in gand de tot neamul. 

Anunt mama sarbatoritului de ce copiii mei nu au ajuns, desi confirmasem.

Ajung acasa petrecaretii. Il iau pe Rares la intrebari:

-La ziua cui ai fost?

-La ziua lui Tudor R.

-Si il cunosteai?

-Nu. Era alt Tudor R, dar care facea 5 ani.

-Pai si de ce nu i-ai zis lui taica-tu ca nu cunosti copilul?

-Pai mami, m-am gasit cu prietenul meu Gabriel. Si mai era si Andreea de la gradi…

Cam asa a fost azi. Cu mintea dupa fluturi i-am trimis la o alta petrecere. Norocul meu este ca nu au probleme de socializare daca nu cunosc pe nimeni nici copiii si nici tac-su. Dar oare parintii sarbatoritului ce-or fi gandit cand i-au vazut pe astia trei bucati la zece mii, pregatiti cu cadou si cu voie buna la pachet???:)))))))))))

Prima experienta la cumparaturi ca fetele

Cand vine vorba de cumparat ceva pentru mine povestea e trista:ba e prea scump ce-mi place, ba nu se aseaza cum trebuie, sau nu gasesc marimea mea, sau ma gandesc ca si asa nu prea am bani si mai bine nu arunc banii pe fereastra. Mai pe scurt de cele mai multe ori plec cu mana goala. Ei bine, se pare ca am gasit rezolvarea problemelor mele:Sofia. 

Am intrat azi ca fetele in mall intr-un magazin drag mie. Am cantarit rapid din ochi produsele frumos colorate, dar care bineinteles nu s-ar fi asezat pe mine asa cum mi-as fi dorit. In urma mea apare Sofia cu o pereche de pantofi, frumosi, dar cu un toc mult prea inalt pentru mine. M-a intrebat vesela:”mami, vei?”. Si uite asa am intrat in jocul ei. M-am asezat, am probat, am defilat un pic cu ei si ii dau verdictul:”mami, au tocul prea inalt pentru mine”. Sofia nu s-a lasat pagubasa. Mi-a adus altii la probat. S-a lungit pe jos in magazin ca sa ma ajute sa ma incalt si ca sa observe de la sol daca tocul e la locul lui:))). Am rugat vanzatoarea sa-mi caute marimea mea si am trimis-o pe Sofi cu ea ca sa mi-i aduca. In timp ce vanzatoarea verifica fiecare pantof expus in parte, Sofiuca perseverenta din fire o intreba incontinuu nerabdatoare:”doamna,miiii dai?”:)). Dupa ce am terminat de probat, s-a asezat pe scaun, s-a descaltat si a vrut sa-i probeze si ea. Am incaltat-o si i-am explicat ca ii sunt mari. In timp ce proba a ochit altii fara toc. A coborat de pe scaun, i-a luat, mi-a cerut voie, apoi a trecut la probat, normal cu stangu-n dreptu’ si invers:)). Daca a vazut ca nu-si gaseste marimea a revenit la perechea adusa initial si m-a intrebat daca ii iau. Si i-am luat. De data asta n-am mai plecat cu mana goala, doar ca „poseta” in care erau pantofii a tinut sa o care ea :)).

Fram

Intr-una din zile, in timp ce ne plimbam impreuna dupa ce l-am luat de la afterschool, am poposit la un anticariat. Rares s-a minunat de toate obiectele vechi vazute, si-a ales o carte despre minunile lumii, iar eu am ales pentru el „Fram ursul polar”. Ii citesc povesti de multi ani, dar cartea cu Fram avea sa fie una speciala.

Am inceput sa-i citesc despre minunile lumii, apoi i-am citit putin din Fram, dar doar putin. Povestea s-a repetat si in seara urmatoare. In a treia seara a renuntat la minuni. Ma astepta cu Fram la piept si m-a intrebat nerabdator:”mami, citim despre Fram?”. Si am citit in fiecare seara, la lumina lanternei, cuibariti in patura. Am plans si mi-a intins un servetel sa-mi suflu nasul. A adormit pe pieptul meu, gemand, asa cum abia o facuse micul pui de urs, singurul prieten al lui Fram din tinutul inghetat. Am parcurs paginile cu sufletul la gura, ne-am bucurat si ne-am intristat cu Fram. 

Astazi urma sa citim ultimele pagini. Dar inainte sa terminam cartea, am vizitat din nou acelasi anticariat pentru a-si alege cartea urmatoare. Am intrat la cofetarie, iar el sarea in sus de bucurie. Mi-am zis ca e fericit pentru ca ii voi lua ceva bun. El era fericit pentru ca ii cumparasem o carte.

Am terminat Fram. I-a placut. Imediat ce am terminat de citit mi-a si adus cartea cumparata azi. Dar e deja tarziu. O s-o incepem maine. 

Rares a descoperit lumea minunata a cartilor, iar Fram a fost cel care i-a deschis drumul.